Navigation Menu

Cinci motive pentru care ploieştenii pot fi mândri de oraşul lor

Lucrurile bune care se întâmplă în oraş rămân necunoscute ploieşteanului de rând sau opiniei publice din pricina faptului că Ploieștiul nu beneficiază de o prezenţă constantă în rândul mass-mediei locale sau naţionale. De aici şi până la a crede că nu s-a petrecut şi nici nu se petrece mare lucru în Ploiești nu este decât un pas. În încercarea de a contrabalansa toată această stare de fapt, aduc mai jos cinci argumente care transformă Ploieștiul dintr-un oraş aparent banal într-un oraş cu care ne mândrim.

  1. Ploieştiul are o istorie bogată

Ca să fiu clar de la început, oraşul acesta n-ar mai fi trebui să existe astăzi. Afectat de cutemure, șubrezit de zeci de bombardamente aeriene și peste toate acestea demolat masiv în perioada comunistă, orașul poartă amprenta unei istorii zbuciumate. Dar trecutul său nu este numai o simplă înșiruire de întâmplări nefericite, fiindcă aici s-a construit prima rafinărie de petrol din lume, aici a fost găzduit țarul Alexandru al II-lea și tot aici s-a proclamat Republica din 1870. Cu o zestre arhitecturală variată şi cu un potenţial uman excepţional, Ploieștiul a dat ţării şi lumii valoroşi oameni de cultură şi sportivi de maximă performanţă.

  1. Ploieștiul este noul pol industrial şi logistic al României

… cel puţin aşa susţine Business Magazin care trece în revistă investiţiile din ultimii ani pe care orașul a reuşit să le atragă. Revista Forbes vine să confirme acest lucru prin clasarea Ploieștiului în topul celor mai bune oraşe româneşti unde este indicat să faci afaceri. Care sunt atuurile Ploieştiului în competiţia cu celelalte orașe pentru atragerea investitorilor? Aşezarea geografică care aduce costuri logistice bune, infrastructura, apropierea de Portul Constanţa şi calificarea personalului.

  1. Ploieștiul este singurul oraș mare care reușește să atragă un număr important de locuitori din București

Îndelungata tradiție în industria petrolieră, investițiile atrase de parcurile industriale din zonă, statutul de centru universitar, costul mai scăzut al vieții în comparație cu Bucureștiul, precum și amplasarea într-o zonă cu o densitate foarte ridicată a populației contribuie la atragerea de forţă de muncă şi locuitori din Bucureşti. Datele recensământului din 2011 reliefează faptul că orașul aurului negru a pierdut aproximativ 15.000 de locuitori în defavoarea Bucureștiului, fiind principalul contributor la populaţia capitalei. Suntem singurul oraș dintre orașele mari ale României care reușește să absoarbă forță de muncă și locuitori din București, cu o populație atrasă de aproximativ 8000 de persoane.

 

  1. Ploieștiul oferă cea mai bună viteza medie internet de download (102.35 Mbps) din Europa

fiind pe locul trei în lume după Singapore şi Hong Kong, potrivit unui studiu realizat de site-ul Ookla Net Index. Din păcate acest atu nu este folosit la potenţialul maxim de către autorităţi pentru a dezvolta o strategie pe termen mediu şi lung în folosul mediului de afaceri local. Cu toate acestea, în ultima perioadă la Ploiești au fost înfiinţate mai multe start-up-uri care creează aplicaţii IT în domenii diverse.

  1. Ploieștiul creşte din punct de vedere cultural şi educaţional

Marile orașe își construiesc un nume din organizarea evenimentelor cultural – artistice și la Ploiești lucrurile au început să progreseze în acest sens. Din generaţia millennials se remarcă tineri ploieşteni care nu se întreabă ce poate face oraşul  pentru ei, ci ce pot face ei pentru oraş, iniţiind câteva din evenimentele care au scos Ploieștiul din anonimat în ultimii ani.

Festivalul internaţional de educaţie „FIEdu” (iniţiat de Alexandra Anton), Festivalul internaţional de fotografie „Secvențe” (iniţiat de Cătălin Munteanu) şi Ploieşti International Film Festival „PIFF” (iniţiat de Emilian Floareş) calcă pe urmele deja cunoscutelor Festivalul de teatru „Toma Caragiu” (găzduit de teatrul cu acelaşi nume şi supervizat de Mihaela Rus) şi Festivalul internațional de jazz „Ploiești Jazz Festival” (găzduit de Filarmonica Paul Constantinescu şi supervizat de Vlad Mateescu).

Ce alte motive te fac să fii mândru de Ploieşti?

Ți-a plăcut articolul? Vrei să fii la curent cu cele mai noi informații și evenimente din Ploiești? Abonează-te la buletinul informativ Și eu Iubesc Ploieștii!

Corneliu Eugen Moraru a fondat grupul de iniţiativă „Iubesc Ploieștii” în septembrie 2010. În vara lui 2013 a realizat primele suveniruri care promovează orașul și la sfârșitul aceluiaşi an a fost premiat de WYL TV pentru cel mai bun proiect de voluntariat și implicare în viata comunităţii ploieștene. În primăvara anului 2014 a coordonat realizarea hărţii „Redescoperă Ploieștii”, prima hartă turistică bilingvă din istoria orașului, tipărită în 6000 de exemplare. De la finalul anului 2015 este  membru fondator al Asociației „Iubesc Ploieștii” și consilier al Fundaţiei Comunitare Prahova.

    9 Comments

  1. Un al saselea posibil motiv de mandrie ar putea constitui insusi Grupul de initiativa si , desigur, Asociatia “Iubesc Ploiestii” !!!

  2. Mă mîndresc cu Liceul ,,Ion Luca Caragiale “, cea mai veche construcție şi instituție de învățământ din Țară…!

    • Actualul Colegiu National “I.L. Caragiale” Ploiesti isi recunoaste originile in fiintarea Gimnaziului de Baieti din Ploiesti, care si-a deschis cursurile la 3/15 noiembrie 1864

      • Asa este. Cat am fost eleva la acest liceu, intr-una din vacante am lucrat si eu putin la inventarierea documentelor din arhiva bibiotecii liceului (monumentala!)intr-un demers local care al vremurilor respective, care a condus la editarea unei monografii a liceului, inainte de 1989. Aceste informatii se gasesc acolo…

  3. Este minunat ca exista oameni care ne fac sa constientizam lucruri cu care ne-am obisnuit sau ne dau informatii pe care nu le aveam. Multumesc “Iubesc Ploiestii”

  4. Eu mă “mândresc” cu consiliul local Ploiești, care a pus tot sportul ploieștean pe butuci. Suntem “mandri” de voi hahalerelor

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *